Artrita reumatoida usmf. Artrita reactiva [usmf] - aptra.ro


medicamente pentru regenerarea țesutului conjunctiv

Poliartrita reumatoidă este o maladie autoimună a ţesutului conjunctiv, de etiologie necunoscută, caracterizată prin sinovită erozivă simetrică generând leziuni articulare severe şi afectare polisistemică. Majoritatea pacienţilor prezintă o evoluţie cronică fluctuantă a bolii, care netratată conduce la distrucţie articulară progresivă, ireversibilă, cu deformări articulare permanente, însoţite de deficit funcţional şi reducerea speranţei de viaţă. Apariţia unor leziuni viscerale este responsabilăde scurtarea duratei medii de viaţăcu 5 până la 10 ani.

Poliartrita reumatoidă reprezintă astfel nu numai o importantă problemă medicală, ci şi o problemă socială, de sănătate publică.

Referințe bibliografice pe an

Costurile socio-economice pe care le generează boala sunt impresionate, dar studiile de economie sanitară au demonstrat că dimensiunea artroza articulațiilor piciorului 2 grade generate de complicaţiile PR, spitalizare, intervenţii chirurgicale şi reducerea veniturilor prin incapacitate de muncă depăşesc cu mult costurile determinate de consultaţiile medicale şi tratamentul intensiv al cazurilor incipiente, ceea ce subliniază eficienţa economică a profilaxiei şi tratamentul precoce, faţă de cel tardiv.

XX NR. Este alcătuit din sistemul osteo — articular specializat pentru funcţia de susţinere şi sistemul muscular pentru funcţia de mişcare. Oasele au rol în susţinerea muşchilor artrita reumatoida usmf menţin poziţia verticală a corpului. Articulaţiile permit mişcările oaselor. Muşchii sunt organe foarte variabile ca mărime şi aspect exterior. Există mai multe criterii de clasificare a muşchilor.

Aceste celule au capacitatea de a se contracta, proces apărut ȋn urma interacţiunii dintre filamentele de actină şi cele de miozină. Oasele sunt structuri anatomice care îmbină rezistenţa cu elasticitatea. Articulaţiile leagă oasele, integrându-se într-un sistem care poartă numele de schelet. Numărul total al oaselor care alcătuiesc scheletul omului este dedintre care 95 sunt perechi, iar 33 artrita reumatoida usmf neperechi. Figura 2 Sistemul osos Caracteristicile principale ale oaselor sunt sunt: forma, structura, dezvoltarea şi creşterea.

Oasele corpului omenesc au forme diferite, caracteristice.

dieta artroza tratamentului articulațiilor genunchiului

După criteriul de lungime oasele pot fi împărţite în trei grupe, şi anume: oase lungi, oase late şi oase scurte. Fiecare os lung este alcătuit dintr-un corp sau diafiză şi din două extremităţi numite epifize.

În perioada de creştere, între diafiză şi epifize se găseşte cartilajul de creştere, care poartă numele de metafiză. Exemplu de oase lungi: femurul, tibia, peroneul, humerusul, clavicula, etc.

Ca exemple ar fi: oasele craniului, omoplatului, sternul, coxalul. Oasele lungi, cât şi oasele late şi scurte pot prezenta suprafeţe sau faţete articulare, apofizice, spine, tubercule, creste, fose şi incizuri.

Suprafeţele sau feţele articulare sunt acele porţiuni de pe suprafaţa oaselor care servesc pentru articularea cu late oase. Apofizole sunt proeminenţe care se găsesc la suprafaţa oaselor, au formă conică sau cilindrică.

Spinele sunt proeminenţe lamelare sau margini mai lăţite ale unui os. Tuberculii reprezintă şi ei proeminenţe artrita reumatoida usmf situate pe suprafaţa unor oase. Fosele sunt scobituri de formă ovalară, incizurile, scobituri de formă cilindrică, iar şanţurile, scobituri de formă alungită care se găsesc pe suprafaţa oaselor.

Articulațiile cotului și ale genunchiului permit mișcări de flexie și de extensie; articulațiile semimobile permit mișcări laterale în toate direcțiile, deoarece suprafețele articulare sunt aplatizate sau ușor curbate.

Articulațiile pivotante de la baza craniului și cea a cotului între humerus și ulnă sunt tipuri speciale de articulații în balama care se mișcă în jurul unui pivot. Figura 3 Tipuri de articulaţii Articulația pivotantă a gâtului permite mișcările de rotație ale capului, iar cea a cotului asigură rotația antebrațului, făcând posibile mișcări cum ar fi răsucirea unei chei sau a unei șurubelnițe.

Articulațiile care sunt mobile în toate direcțiile, cum ar fi cele ale șoldului și umărului, sunt denumite articulații cu suprafețe sferice.

Reumatologie și Nefrogie RO

Articulațiile degetelor sunt articulații tipice în balama. Extremitățile osoase sunt acoperite cu un material denumit cartilaj articular.

Întreaga articulație este împrejmuită de un țesut fibros rezistent, denumit capsulă articulară.

unguent pentru articulațiile genunchiului cu o criză

Aceasta menține poziția articulației, prevenind orice mișcare anormală. În interiorul articulației, dar nedepășind cartilajul articular, se găsește sinoviala. Acesta este un strat de țesut care, uneori, are doar grosimea unei singure celule care formează lichidul sinovial, ce permite mișcarea și reducerea frecării.

Ea artrita reumatoida usmf este absolut necesară pentru funcționarea normală a articulației și în anumite condiții membrana sinovială este afectată. Articulațiile fibroase le includ pe cele ale coloanei vertebrate, sacrului, craniului și unele din articulațiile gleznei artrita reumatoida usmf pelvisului.

Aceste articulații nu au sinovială; oasele sunt unite printr-un țesut fibros dens, care nu permite decât mișcări limitate sau nici un tip de mișcare.

Articulațiile coloanei vertebrate reprezintă o excepție, fiind destul de flexibilă pentru a permite un anumit grad de mobilitate, în artrita reumatoida usmf timp mentinandu-și rolul de susținere al acesteia.

Muşchii asigură locomoţia, munca fizică, activităţile motoare ale organelor interne, adaptarea şi menţinerea poziţiei corpului. Fibra musculară striata este alcătuită din numeroase miofibrile elementul contractil al fibrei musculare. La un muşchi scheletic se disting o parte cărnoasă numită corp muscular şi două extremităţi numite tendoane: una prin care se fixează de osul imobil în timpul contracţiei numită origine şi alta prin care se prinde de osul mobil numită inserţie.

Influxul nervos, venit prin fibrele motorii, este transmis fiecărei fibre musculare din cadrul unităţilor motorii prin intermediul plăcii motorii sau sinapsa neuromusculară.

manifestarea artrozei genunchiului

Numărul total al oaselor care alcătuiesc scheletul omului este dedin care 95 sunt oase perechi, iar 33 oase neperechi. Scheletul unui nou-născut are mult mai multe oase decat corpul unui adult, aproximativ Crescând, oasele fuzionează între ele, numărul lor micşorându-se lao dată ce procesul de creştere s-a încheiat.

Poliartrita Reumatoida

Rol de pârghii ale aparatului locomotor. Asupra lor acţionează muşchii, asigurând susţinerea corpului şi locomoţia.

Rol antitoxic. Oasele reţin numeroase substanţe toxice Hg, Pb, F pătrunse accidental în organism şi le eliberează treptat, fiind apoi eliminate renal. Rol de sediu principal articulatia condrosternala organelor hematopoietice.

La copii, toate oasele, iar la adult oasele late conţin măduva roşie, hematogenă. La adult, măduva din ce fac când rănesc articulațiile central al diafizei oaselor lungi este galbenă ţesut adipos cu rol de rezervăiar la vârstnici, este cenuşie, nefuncţională.

Rol în metabolismul calciului, fosforului şi electroliţilor. Oasele reprezintă principalul rezervor de substanţe minerale al organismului. Când osteogeneza se realizează prin înlocuirea unui ţesut conjunctiv se numeşte endoconjunctivă sau de membrană, iar când se realizează prin osificarea unui ţesut cartilaginos se numeşte endocondrală sau de cartilagiu.

Osteogeneza are loc sub influenţa sistemului nervos, care coordonează acţiunea mai multor factori: mecanici, endocrini prin hormoni hipofizari, tiroidieni, paratiroidieni, sexualivitamine mai ales D şi Aenzime şi alţi factori metabolici. Osificarea endocondrală dă naştere majorităţii oaselor lungi ale corpului. Ea determină creşterea în lungime a osului la locul cartilajului de creştere diafizo-epifizar. Osul este în permanenţă format de către osteoblaste şi este continuu lizat acolo unde sunt active osteoclastele.

Osteblastele se găsesc şi pe suprafeţele artrita reumatoida usmf ale artrita reumatoida usmf şi în cavităţile osoase. În toate oasele vii se desfăşoară o oarecare activitate osteoblastică. Osteoliza are loc în imediata vecinătate a osteoclastelor.

Drepturi de autor © MedClub.

Acestea emit către os prelungiri similare vilozităţilor şi secretă din aceste vilozităţi două tipuri de substanţe: enzime proteolitice şi câţiva acizi, incluzând acidul citric şi cel lactic. Enzimele digeră sau dezorganizează matricea organică a osului iar acizi solubilizează sărurile minerale.

Formarea şi liza osoasă continuă au câteva funcţii fizologice importante: a Osul îşi ajustează rezistenţa, de obicei proporţional cu gradul de solicitare a lui.

Prin urmare, oasele se îngrăşa când sunt supuse la încărcări mari. Pe această cale se menţine consistenţa normală a osului. Ele ne oferă posibilitatea de a executa un număr mare de mişcări, fără a ne gândi cum urmează să facem acest lucru: cu mâna, cu piciorul sau cu întreg corpul.

Texamen pentru dureri articulare, atunci când la nivelul aparatului articular apar dereglări, omul pierde cel mai important lucru - sentimentul de libertate şi independenţă. Uneşte capul humeral şi cavitatea glenoidală a scapulei formând o articulaţie sferoidală.

User account menu

Slaba concavitate face ca cele 2 suprafeţe articulare să aibă concordanţă redusă. Din punct de vedere osos articulaţia este deci foarte mobilă şi foarte instabilă. Este compusă din trei părţi: articulaţia humero-radială, articulaţia humero-ulnară şi articulaţia radio-ulnară proximală. Mişcările în articulaţia humero-radială se fac de-a lungul axei frontale — flexia şi extensia antebraţului cu o amplitudine de până la °.

Citate duplicat

Articulaţia humero-ulnară are formă sferică, se realizează între trohlea humerală şi incizura trohleară a ulnei. Mişcările în articulaţia humero- ulnară au loc de-a lungul axei frontale împreună cu articulaţia humeroradială sub formă de flexie şi extensie a antebraţului. Articulaţia radio-ulnară proximală are formă cilindrică.

Mişcările în articulaţie se fac în jurul axei verticale cu o amplitudine de până la °. Aceste mişcări au loc concomitent şi în articulaţia radio-ulnară distală.

Flexia în articulaţia cotului este asigurată de muşchiul biceps brahial, brahioradial şi alţi muşchi ai antebraţului, ancoraţi în trohlea humerală. Extensia este asigurată de muşchiul triceps brahial şi muşchiul anconeu.

Braţele şi mâinile sunt conectate prin intermediul humerusului, ulnei şi radiusului. Toate cele trei oase se unesc între ele cu ajutorul articulaţiilor.

Rezultatele obţinute sunt publicate în 18 lucrări ştiinţifice, dintre care 6 articole. Domeniul de studiu: reumatologie. Scopul studiului: evaluarea eficienţei şi tolerabilităţii terapiei biologice cu toclizumab, monoterapiei metotrexat și tratamentului combinat metotrexat ţi sulfasalazină, la bolnavii cu artrită reumatoidă şi aprecierea impactului asupra calităţii vieţii. Obiectivele studiului: studierea eficacităţii şi tolerabilităţii diferitor terapii de fond biologică și standartă în artrită reumatoidă, cât şi impactul lor asupra calităţii vieţii pacienţilor.

În articulaţia cotului, antebraţul se poate flexa pe braţ şi extinde. Ambele oase ale antebraţului se unesc printr-o articulaţie de tip pivot, de aceea în timpul mişcării radiusul se roteşte în jurul ulnei.

Mâna se poate roti la de grade! Sunt formate din 27 de oase dispuse în trei grupe: carpul, metacarpul şi oasele degetelor. Figura 8 Articulaţia coxofemurală Cavitatea cotiloidă artrita reumatoida usmf acoperită de cartilaj numai în regiunea semilunară, iar cealaltă porţiune este învelită cu grăsime şi acoperită de membrana sinovială.

Imediat sub marginea cavităţii cotiloide, se află ligamentul transversal al acetabulului. Lângă marginea liberă a cavităţii cotiloide şi lângă ligamentul mai sus menţionat se află labrumul acetabular — un inel fibrocartilaginos care măreşte puţin adâncimea cavităţii cotiloide.

Artrita reactiva [usmf]

Articulaţia genunchiului este cea mai mare articulaţie din organismul uman şi, totodată, cea mai expusă la leziuni şi traumatisme. Este alcătuită din tibie, femur şi rotulă. Genunchiul intră în categoria articulaţiilor mobile. Articulaţia genunchiului este alcătuită din condilii uşor concavi partea îngroşată sau proeminentă a osului care asigură articularea cu osul învecinat ai tibiei şi suprafaţa articulară a rotulei.

Figura 9 Articulaţia genunchiului În articulaţia genunchiului se află două discuri, denumite meniscuri, care se utilizează pentru integrarea suprafeţelor articulare în Movalis din inflamația articulațiilor mişcării.

Există două tipuri de meniscuri cartilaje în formă de semilună : medial şi lateral. Rolul de bază al acestora este de a asigura aderenţa între suprafeţele articulare ale femurului artrita reumatoida usmf tibiei şi de a asigura capacitatea de rotaţie a genunchiului în poziţie îndoită.

Am 20 de articulatii

Articulaţia genunchiului este o articulaţie complexă care răspunde de funcţia motorie a corpului uman, de aceea rezerva acesteia de lichid sinovial trebuie completată în mod constant. În regiunea genunchiului se află câţiva saci burse care asigură furnizarea de lichid sinovial pentru această articulaţie, dar şi pentru altele. Genunchiul este o articulaţie cu un singur grad de libertate, cu mişcările de flexie- extensie şi mişcările secundare de rotaţie externă şi internă.

Se apreciază deficitul de extensie sau de hiperextensie în cadrul diformităţii genu-recurvatum. Flexia şi extensia se executa în plan sagital, în jurul axei transversale.

În această mişcare ligamentele încrucişate se relaxează, iar cele laterale se întind. În rotaţia internă ligamentele încrucişate se întind, iar cele laterale se relaxează.

Rotaţiile pasive se execută cu genunchiul flectat la 90°, din poziţia de decubit ventral. Se prinde piciorul de călcâi şi antepicior şi se rotează înăuntru rotaţie internă de ° şi în afară rotaţie externă de 40°. Amplitudinea mişcării este foarte mică. Testarea se face cu genunchiul flectat la 90°.

produse pentru durerea articulației șoldului

Poziţia funcţională este cea anatomică de zero. Poziţia de repaus articular este la o flexie de °.